Casetele aurite au în Japonia o tradiţie de peste 400 de ani, în prezent producţia fiind concentrată în mod covârşitor în regiunea Ishikawa, la nord de Kyoto. Foiţa de aur (kinpaku în limba japoneză) are o valoare specială în întreaga artă decorativă niponă. Culoarea aurului se îmbină delicat cu alte culori caracteristice culturii nipone, ca roşul închis sau negrul. Foiţele de aur care formează fondul capacului casetei sunt obţinute prin baterea aurului până se ajunge la o grosime mai mică de o miime de milimetru. Pe capac, pe fondul auriu, sunt pictate flori de cireş (Sakura) şi frunze de arţar, care reprezintă primăvara respectiv toamna.
Mai multe informatii
Material |
Lemn |
Dimensiune |
- |