Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Cartea lui Paul Varley este considerată una dintre cele mai coerente si mai bine scrise introduceri în istoria si cultura japoneză. Concisă, explicită, alertă, este un volum de referintă în orice bibliografie privind Japonia. Cultura japoneză trece în revistă cei peste două mii de ani de istorie neîntreruptă a unuia dintre cele mai cultivate popoare, punând în lumină deopotrivă personalitătile, religiile, genurile si stilurile de arte vizuale, formele de expresie literară, insolitul creatiei teatrale, particularitătile culturale (ceremonia ceaiului, de pildă) ori ponderea si semnificatia influentelor exercitate de-a lungul vremii de China, apoi de Occident. – Booklist
Citatele ample din clasicii literaturii nipone si ilustratiile numeroase care însoesc textul fac din cartea lui Paul Varley o excelentă expunere a evenimentelor majore ale civilizatiei japoneze. – Bulletin of the School of Oriental and African Studies Preferinţa latentă a japonezilor pentru frumuseţea perisabilă se explică prin sensibilitatea lor pronunţată faţă de trecerea timpului.
„Tirania timpului“ a fost într-adevăr o temă omniprezentă în literatură şi artă. Faptul că japonezii au fost în măsură să utilizeze această temă pentru a-şi găsi împlinirea înclinaţiei lor, dincolo de universul frumuseţii convenţionale, în lucrurile care, sub semnul ofilirii şi al degradării, sunt literalmente devastate de timp, reprezintă un prinos adus geniului estetic şi artistic japonez. Paul Varley
ISBN | 978-973-50-5665-0 |
---|---|
Autor | - |
Traducator | Ruxandra Marginean Kohno |
Editura | - |
Anul publicarii | 2017 |
Format | 15*22.5 |
Nr. pagini | 457 |
Content