MASCA JAPONEZA TENGU 16 x 11.5 cm

Această masca îl reprezintă pe renumitul Tengu (天狗), un personaj mitic străvechi din folclorul japonez. Traducerea literală a cuvântului Tengu este „câine ceresc“.Acesta este menționat în scris din secolul VIII și în picturile din acele vremuri era reprezentat mai degrabă că o pasăre de pradă, cu cioc lung și aripi mari. În timp, trăsăturile lui Tengu au fost treptat antropomorfizate, ciocul mare devenind un nas lung (această reprezentare apare de prin secolul al XIV-lea). Pentru japonezii de demult, Tengu era un spirit neprietenos, o forță nefastă a naturii, și mai ales un inamic al budismului. În picturile nipone din secolul al XIII-lea, călugării budiști corupți sau eretici erau desenați sub formă de Tengu, cu nas mare și alte trăsături aproape demonice. De asemenea, se credea că creaturile Tengu îi răpesc pe călugării pioși și îi lasă legați în vârf de munte, sau intră în corpul femeilor frumoase pentru a-i seduce pe aceștia și a-i deturna de la calea lor de budiști dedicați. Tengu reprezenta și oamenii vanitoși, aroganți, și încă există azi expresia japoneză „tengu ni naru“, adică „a deveni Tengu“. Tengu avea puteri supranaturale, zburând, făcându-se invizibil sau intrând în corpurile oamenilor, pe care-i determina să spună minciuni sau îi manipula după bunul lui plac. Totuși, în poveștile din folclorul nipon Tengu era văzut și că un spiriduș cam slab la minte și ușor de păcălit. O poveste de acest fel ne spune cum un jucător de jocuri de noroc întâlnește un Tengu, care îl întreabă ce anume îi provoacă cea mai mare frică. Jucătorul, isteț, îi răspunde că cel mai frică îi este de plăcintele din orez (o delicatesă în Japonia). Tengu spune în schimb că se teme de sunetul de arme de foc. Apoi, că să se amuze pe seama jucătorului, Tengu face o vrajă și revarsă peste acesta o droaie de plăcinte. La rândul lui, jucătorul începe să imite sunetul unei arme de foc. Tengu se sperie și dă bir cu fugițîi, lăsând în urmă lui un dovleac magic din care curgea din belșug saké delicios. Jucătorul își petrece seară mulțumit, mâncând plăcintele și bând cel mai bun saké, bucuros că l-a dus de nas pe Tengu. Din secolul al XIV-lea, imaginea malefică a lui Tengu începe să dispară și acesta este tot mai mult asociat cu spiritele protectoare, de obicei ale munților. Deseori Tengu apărea pictat în veșminte de ascet al munților, numit shugenja (修験者) în japoneză, fiind perceput că zeitate protectoare a asceților niponi. Ascețîi shugenja există și în zilele noastre: ei sunt laici care, pentru o anumită perioadă (în general două luni), se retrag în grup în munți. Acolo meditează, caută comuniunea cu natură și țîn post, concentrați strict pe viața spirituală. Ei sunt faimoși pentru că uneori pot fi văzuți meditând sub rafalele nemiloase ale cascadelor din munți. După secolul al XVI-lea, Tengu era văzut chiar că un protector al budismului, deși, din cauza naturii sale cvasi-demonice, pentru a ajunge la Nirvana trebuia să se străduiască mai mult decât oamenii obișnuiți. Adânc înrădăcinat în cultură japoneză, în prezent Tengu rămâne o zeitate protectoare a munților, o creatură cu puteri supranaturale de invidiat, pus mereu pe șotii pe seama oamenilor și un personaj frecvent întâlnit în benzile desenate nipone, în cinema sau în jocurile video.