VAZA KUTANI 4.3 KINSAI SHOUKAKU K4-1269

VAZA KUTANI 4.3 KINSAI SHOUKAKU K4-1269

spuneți-vă părerea

Această vază poartă numele de Kinsai Shoukaku (金彩翔鶴), care înseamnă „cocori în zbor, (pe fundal) auriu“. În cultura japoneză, imaginea cocorului semnifică norocul și longevitatea, datorită vieţii foarte lungi a acestei păsări. Pe cele cinci continente există în total 15 specii de cocori, însă cel mai maiestuos este de departe cocorul japonez, cu penajul alb și coroana roșie și măsurând aproximativ un metru și jumătate. Japonezii îl consideră „pasărea fericirii“ și un simbol al înțelepciunii. În trecut se credea, de asemenea, că aripile cocorului pot purta sufletele spre rai și îi pot aduce pe oameni la niveluri mai înalte de iluminare spirituală. În timp, cocorul a devenit imaginea preferată a tradiției origami, existând și o legendă potrivit căreia, dacă cineva împăturește 1000 de cocori din hârtie, i se va îndeplini o dorință. O altă caracteristică a cocorului apreciată în Japonia este faptul că e o pasăre monogamă, fiind astfel și un simbol al cuplului împlinit, fericit. Din acest motiv, pe vază sunt pictați doi cocori care zboară împreună, în perfectă armonie. E de menționat că această vază este de tipul ichirin (一輪生), adică este concepută pentru o singură floare, nu mai multe. De aceea, gura vazei e mai mică, nu largă pentru a permite aranjarea unui întreg buchet. Ichirin este un termen din tradiția Ikebana. Rin înseamnă „floare înflorită“, iar ichi înseamnă „unul, una“. Deși aranjamentele florale bogate sunt apreciate în Japonia, frumusețea unei singure flori puse într-o vază mică este mai aproape de conceptul japonez tradițional de frumusețe simplă, dar adâncă. Buchetele mari sunt, bineînțeles, prezente atât la evenimente deosebite, precum nunți sau ceremonii de absolvire a facultății, cât și la concursurile de Ikebana, dar în casele japoneze cel mai adesea se găsesc vaze mici cu câte o singură floare în ele.

240,00 RON

Disponibilitate: Nu este in stoc

Loading...