Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi
Ceaiul Sencha este cea mai populară varietate de ceai verde din Japonia. După culegere, frunzele acestui ceai sunt trecute doar puțin prin abur, rulate și uscate. Culoarea infuziei este auriu-verde. În Japonia, Sencha este preparat într-un ceainic fie de fontă, fie de ceramică, dar ceainicul nu este pus direct pe foc. Apa este încălzită până la 70 de grade (nu se folosește apă fiartă) și e adăugată în ceainic, peste ceaiul verde. Proporția obișnuită este de 4 grame (o linguriță plină) de ceai Sencha pentru o cană medie (80ml). Infuzia durează un minut. Apoi ceaiul este turnat din ceainic în cană (majoritatea ceainicelor japoneze au o plasă metalică pe interior cu rol de strecurătoare).
Ceaiul Fukamushi este numit după procesul de trecere prin abur – fuka înseamnă „profund, adânc“, iar mushi înseamnă „abur“. Așadar, acesta este un ceai obținut prin trecerea frunzelor de Camellia sinensis prin abur pentru un timp mai lung decât în cazul altor ceaiuri (mai mult de 1-2 minute, față de 15-20 de secunde pentru ceaiul standard). Această tehnică nu schimbă compoziția ceaiului, dar reduce din gustul său original amărui și îi conferă o notă mai dulce. Acest ceai se prepară în modul următor: pentru o cană de aproximativ 80ml, se folosește apă încălzită la 70-80 de grade (nu folosiți apă fiartă), se adaugă 3 grame de ceai (aprox. trei sferturi de linguriță) și se lasă acoperit între 40 și 60 de secunde. Apoi ceaiul este trecut prin strecurătoare și servit.
Scrie propria ta recenzie
Mai multe informatii
Material | - |
---|---|
Dimensiune | - |
Content