Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi
Majoritatea atelierelor de ceramică și porțelan din prefectura Gifu sunt mici (există cam 300 de astfel de ateliere), dar procesul de producție rămâne tradițional, fără a întrebuința mijloace de producție de masă. De fapt, 70% din ateliere au mai puțin de 19 angajați. Bineînțeles, avansul tehnologiei și utilajele care înlesnesc sarcinile olarului contribuie și ele la producția de ceramici, dar arta și dibăcia fiecărui olar rămân factorul decisiv în procesul de producție. Tradiția Mino-Yaki datează de acum 1300 de ani, argila locală fiind foarte potrivită olăritului. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. Un alt factor care a ajutat dezvoltarea ceramicilor Mino este faptul că zona nu e departe de Kyoto, un oraș care timp îndelungat a fost capitala Japoniei și a atras mulți artizani din China și Coreea, fiind astfel o zonă fertilă de schimburi de tehnici artizanale. Termenul Mino-Yaki este generic, referindu-se la toate ceramicile produse în zonă, dar în interiorul acestei tradiții există cel puțin 16 stiluri diferite de ceramici, cu combinații de culori și forme variate. Recunoscând valoarea acestei tradiții din cultura și artele nipone, în anul 1978 guvernul Japoniei a desemnat arta Mino-Yaki ca fiind „tradiție/comoară națională“.
O dovadă a pasiunii japonezilor pentru ceramicile și porțelanurile Mino este faptul că an de an, de mai bine de 40 de ani, se organizează Sărbătoarea Olăritului în orașul Toki. Evenimentul ține trei zile, la începutul lunii mai, și, pe un drum pietonal de mai bine de un kilometru lungime, toate atelierele din zonă (peste 300) își etalează creațiile, bucurând privirile vizitatorilor, ale potențialilor cumpărători sau ale turiștilor.
Scrie propria ta recenzie
Mai multe informatii
Material | - |
---|---|
Lungime | - |
Dimensiune | - |
Latime | - |
format | - |
Content