Literatură japoneză în limba română

Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare să fugă de o crimă nemărturisită, însă în mintea lui planurile temporale se amestecă, iar femeile din prezent se confundă cu cele întâlnite în trecut. Cititorul rătăcește alături de personaj într-un univers al incertitudinilor, într-o lume ostilă. Empatia pe care o provoacă Ginpei-călăuza devine aproape o complicitate: lectura se transformă în pândă înfrigurată, în privire iscoditoare, în urmărire. Dar, dacă protagonistul caută doar frumusețea în ipostazierea feminină și o admiră pasiv de la distanță, de care parte a liniei dintre bine și rău se află faptele sale?

Traducere din limba engleza si note de Vali Florescu Autorul deja clasicelor Ramasitele zilei, Pe cind eram orfani si Sa nu ma parasesti revine in forta cu o noua carte: cinci povesti fascinante despre muzica, iubire si melancolie… Relatate la persoana intii, cu delicatetea si simplitatea muzicala specifice lui Ishiguro, aceste cinci istorii perso­nale, amuzante si mustind de o tristete duioasa, exploreaza intr‑o maniera neasteptata citeva dintre temele predilecte ale autorului: dragostea, muzica, trecerea timpului si, legata de aceasta, celebrita­tea. Visatori, indragostiti, stele pe punctul de a apune sau a se ridica pe firmament, toate aceste personaje, aflate intr‑un moment de cotitura al vietii lor, devin interpretii unui concert in care fiecare voce si fiecare instrument atinge o nota umana cit se poate de autentica si de ravasitoare. Fie si pentru o singura clipa, muzica uneste sufletele, reaprinde scinteia dragostei, alina dispe­rarea, preschimbind‑o in melancolie si facind‑o astfel suportabila. „Arta, pericolele ei, durerile pe care ti le provoaca, cele citeva bucurii pe care ti le ofera sint teme pe care Ishiguro le sondeaza in profunzime in aceasta carte... perfecta.” (Frank Kermode, London Review of Books) „Nu e deloc de mirare ca un prozator atit de profund, atit de bine echipat pentru a surprinde cele mai contradictorii sentimente, este indragostit de muzica.” (Evening Standard) „Am putea evoca influenta lui Somerset Muagham in acest volum... Insa Ishiguro, un maestru al prozei, poate fi foarte greu derivat din alt scriitor. Nu se stie cum, insa reuseste mereu sa spuna ceva esential despre afacerea asta incurcata care e viata.” (The Irish Times)

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatura, in 1968. Vechiul oras imperial, capodopera lui Kawabata, a fost ecranizat in 1963 de Noboru Nakamura si in 1980 de Kon Ichikawa.

Premiul Nobel pentru Literatură 2017 Traducere de Magda Teodorescu Cartea urmareste destinul a trei orfani: Christopher Banks, Sarah Hemmings, de care acesta se indragosteste, si Jennifer, fetita pe care o adopta. Cele doua figuri feminine au in spate o istorie banala, oricit de tragic ar fi faptul de a ramine orfan. In schimb, in cazul lui Christopher Banks este vorba despre disparitia misterioasa a parintilor lui in Shanghai in anii primului razboi mondial. Cei doi parinti sint presupuse victime ale traficantilor de opiu. Cautarea si gasirea parintilor reprezinta cazul care ar trebui, teoretic, sa incununeze cariera sa de detectiv. Jurnal, confesiune, autoanaliza, romanul „Pe cind eram orfani” este, dincolo de infiltratiile ironice abundente, un emotionant roman despre dragoste si prietenie.

Kawabata este primul scriitor japonez caruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatura (1968). Povestirile lui au frumusetea unor stampe japoneze si simplitatea inselatoare a artei Extremului Orient.

Traducere de Cornelia Daniela Lupşă Valsul florilor este povestea emoţionantă a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko şi Nanjō au crescut în spiritul sacrificării personale în numele unui scop mai înalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca într-un dans al vieţii, uneori hieratic şi spectaculos, alteori morbid şi frizând pierderea lucidităţii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalităţii fiecăruia, să-şi spună cuvântul. Având frumuseţea echivocă şi enigmatică a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un şir de copaci dezvăluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sânul unei familii. Prima zăpadă pe Fuji relatează întâlnirea dureroasă a unui cuplu despărţit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi printr-o serie de drame personale. Tăcerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-în-poveste, despre pasiunea pentru scris şi consecinţele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineaţă surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatură japoneză. Povestirile din volum au, în ciuda dimensiunilor reduse, calităţile stilistice ale unor capodopere, în care fiecare cuvânt are forţa de a evoca un întreg univers.