Compara

Nu aveti produse de comparat.

0 produs(e) 0,00 RON

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Despre noi

Maiestria artizanilor japonezi, prezenta pana acum in librariile Humanitas printr-o gama foarte cautata de produse, a fost inspiratia pentru conceptul magazinului Takumi (in traducere, artizan), care s-a deschis în aprilie 2016 pe Calea Victoriei 120. Magazinul Takumi este un punct de lucru al societății S.C. Librăriile Humanitas SA și face parte din Grupul Humanitas alaturi de Editura Humanitas, Humanitas Multimedia, Humanitas Fiction si Humanitas Digital. Din aprilie 2017, magazinul s-a mutat în incinta Librăriei Humanitas Magheru de pe Bulevardul Bălcescu nr 36.

Dupa 17 ani petrecuti in Japonia si o perioada de cautare a celor mai buni furnizori, mici ateliere si firme de familie care isi pastreaza si isi transmit mestesugul de multe generatii, Stefan Liiceanu a reusit sa transforme ideea Takumi intr-un spatiu in care experienta nipona te cucereste inca de la intrare.

Veti recunoaste obiectele din renumitele ceremonii ale ceaiului care i-au fascinat intotdeauna pe vizitatorii Japoniei, ceainicele din ceramica, metal sau lemn, seturile de cani, dar si alte ustensile utile pentru preparat si servit masa, cum sunt celebrele cutite de bucatarie din otel japonez, nelipsite din restaurantele specializate, oalele de ceramica, bolurile de diverse dimensiuni, tavile de lemn, farfuriile sau sticlele din ceramica decorata. De asemenea, la Takumi veti putea gasi unele dintre cele mai admirate si rafinate obiecte specifice artei japoneze, kimonourile, nu numai pentru adulti, dar si pentru copii. Evantaiele din matase pictata, pisicile cu noroc sau papusile de lemn Kokeshi sunt mici suveniruri care pot completa atmosfera unei case.

Obiectele lucrate manual sunt insotite de scurte povesti despre regiunea din care provin, tehnicile de prelucrare sau despre materialele folosite, precum si de instructiuni detaliate.

Magazinul Takumi este forma pe care a luat-o dorinta de a aduce in tara noastra produsele uneia dintre cele mai rafinate civilizatii ale lumii. Ele s-au nascut din continuitatea efortului in orizontul perfectiunii. O continuitate de secole. Toate obiectele din magazinul Takumi poarta pecetea acestei nazuinte. De aceea, odata intrate in casa noastra, ele ne innobileaza viata si ne dau sentimentul placut (si un pic orgolios) ca participam la o civilizatie inalta.

Stefan Liiceanu

Va asteptam pe Bulevardul Bălcescu nr 36, de luni pana sambata, intre orele 10.00 si 21.00, iar duminică între 10.00 și 17.00

Echipa magazinului japonez Takumi are multe lucruri sa va povesteasca si sa va arate.

  • 021 317 1819

  • www.facebook.com/magazinultakumi

Loading...