Literatură japoneză în limba română

Traducere de Diana Tihan În urmă cu o mie de ani, când curtea imperială a Japoniei atingea apogeul dezvoltării culturale şi artistice, Shikibu Murasaki scria Povestea Prinţului Genji, primul roman al lumii, care avea să devină o capodoperă a literaturii nipone şi universale. Povestea doamnei Murasaki, o adevărată „arheologie literară", rafinată şi bogată în detalii, care recreează atmosfera strălucitei perioade Heian şi conturează cu fineţe profilul unei scriitoare celebre, dar misterioase, este un roman construit pe o documen-taţie laborioasă de către Liza Dalby – singura străină ajunsă gheişă în Ţara Soarelui Răsare. Shikibu Murasaki este o femeie inteligentă, cu o viaţă interioară complexă, pe măsura întâmplărilor tumultuoase care o poartă din capitala Kyōto prin sate izolate de munte, unde timpul se scurge sacru între flori de cireş şi lanuri de orez şi înapoi în capitală, la curtea imperială, dominată de complicate intrigi politice. Pe fundalul unei perioade de referinţă din trecutul Japoniei, readusă magistral la viaţă prin ritualuri poetice, gesturi ceremonioase şi costume de epocă strălucitoare, povestea reală a doamnei Murasaki şi povestea fictivă a Prinţului Genji se întrepătrund într-un roman care devine povestea unui proces de creaţie literară, povestea unei poveşti.

Scrise aproximativ între 1330 și 1332, cele 243 de scurte eseuri din Tsurezuregusa (însemnări din ceasuri de zăbavă) ale călugărului budist Kenkou reprezintă una dintre cele mai studiate și admirate lucrări ale literaturii japoneze medievale.

„însemnări din ceasuri de zăbavă este o lucrare cu relevanță atemporală, un splendid exemplu al stilului meditativ japonez. Caracterul trecător al tuturor lucrurilor, nesfârșitul ciclu al nașterii, creșterii, bolii și morții, care e urmată de o nouă naștere, zădărnicia realizărilor și bunurilor lumești – toate acestea sunt credințe tipic budiste, prezentate în <i>însemnări din ceasuri de zăbavă</i> cu o prospețime care stârnește admirație. Kenkou a exprimat cel mai tipic japonez principiu estetic: frumusețea este legată indisolubil de caracterul ei pieritor. A scris: «De-ar fi ca omul să nu piară ca roua din Adashino, să nu se destrame ca fumul peste Toribeyama, ci să dăinuiască veșnic în lume, lucrurile și-ar pierde puterea de a ne emoționa! Cel mai prețios lucru în viață este nesiguranța ei».“ (Donald KEENE)

„O carte încântătoare, care a servit drept model stilului și gustului japonez începând cu secolul al XVII-lea. Aceste schițe ca niște camee reflectă importanța lucrurilor mărunte, efemere, și fiecare eseu este Kenkō însuși.“ (The Asian Student)