Farfurii

Farfurie realizată manual în zona Mino, din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Denumirea farfuriei face referire la forma și glazura acesteia. Tsuyu no shizuku (露の雫) înseamnă picătură de rouă, iar awayuki (淡雪) ninsoare măruntă.

Farfurie realizată manual în zona Mino, din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Denumirea ”Aizome kobana” se referă la culoarea și modelul farfuriei. Aizome (藍染め) = pigment indigo, Kobana (小花) = flori mici Farfuria poate fi folosită în mașina de spălat vase sau în cuptorul cu microunde.

Această farfurie este din porțelan și este produsă în zona Mino din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Denumirea acestei farfurii vine de la ryoku (緑), care înseamnă „verde-smarald“, și sai (彩), „colorat“, aşadar „colorată în verde“. Glazura acestui obiect de ceramică este deosebită întrucât îi conferă aspectul unei pietre prețioase. Farfuria poate fi folosită atât ca obiect decorativ, cât și pentru servirea unui aperitiv sau a unei porții de sushi. Aceasta poate fi pusă în mașina de spălat vase.

Platoul se numește ashi (葦), care înseamnă „trestie“. Imaginea trestiei este foarte importantă în cultura japoneză: ea este un simbol al fragilității, sugerând că în fața divinității omul este precum trestia în fața vântului. Imaginea se regăseşte în multe cântece și povestiri nipone, evidențiindu-se legătura dintre om și natură. Există și proverbe japoneze care fac referire la trestie, cum ar fi: „ashi no zui kara tenjou wo nozoku“ (葦の髄から天井をのぞく), care s-ar traduce „a privi tavanul prin gaura din trestie“ şi a cărui semnificaţie ar fi că un om nu poate vedea realitatea dacă există limite ce-i îngrădesc orizontul. De asemenea, trestia este considerată „sora mai mică“ a bambusului, tot goală pe dinăuntru, dar nu la fel de puternică, și este utilizată adesea în combinație cu bambusul pentru confecționarea unor panouri (sudare) de protecţie solară aşezate de obicei în fața magazinelor. Trestia se mai folosește și pentru cărți poștale, cărți de vizită, fluiere, dar și pentru acoperișurile caselor din mediul rural. Farfuria se găsește în două modele, poate fi folosită în cuptorul cu microunde și poate fi pusă în mașina de spălat vase.