Bucătărie

. Acest ceaun reda forma clasica a oalelor de gatit japoneze. Greutatea lui (aproape 2,5 kg), forma curbata, toarta proeminenta si mai ales capacul de lemn (din cedru japonez) redau exact imaginea oalelor folosite de secole in zonele rurale din Japonia. Numele ceaunului, sukinabe (すき鍋), se refera la un stil culinar japonez foarte popular – in ceaun se pune o supa de baza, compusa din apa, sos de soia, zahar si putin otet de orez, si peste aceasta supa se adauga felii de carne, de obicei de vita, taiate extrem de subtire (deseori insa se foloseste si peste sau carne de crab; de fapt, pana in a doua parte a secolului al XIX-lea era folosit doar pestele, nu carnea de vita, aceasta neexistand in cultura culinara nipona).

In limba japoneza aceasta piatra se numeste kakusenseki (角閃石), ceea ce s-ar traduce in romana ca „piatra cu fragmente sclipitoare“. Despre numele pietrei: ishi inseamna „piatra“, iar yaki inseamna „prajit“. Ishiyaki se refera si la acest stil de gatit alimentele. Carnea este alimentul principal gatit astfel, dar si pestele sau legumele sunt rumenite la piatra incinsa. In Japonia mancarea gatita pe piatra incinsa este foarte apreciata.

Aceasta oala are toate caracteristicile unei oale clasice japoneze. Greutatea ei (aproape 3,7kg), forma rotunda cu toarte la margine si mai ales capacul de lemn (din cedru japonez) redau exact imaginea oalelor folosite de secole in zonele rurale din Japonia. Numele oalei, suki (すき), se refera la un stil culinar japonez foarte popular – in oala se pune o supa de baza, compusa din apa, sos de soia, zahar si putin otet de orez, si peste aceasta supa se adauga felii de carne, de obicei de vita, taiate extrem de subtire (deseori insa se foloseste si peste sau carne de crab; de fapt, pana in a doua parte a secolului al XIX-lea era folosit doar pestele, nu carnea de vita, aceasta neexistand in cultura culinara nipona). Pe langa carne, se adauga ciuperci japoneze (shiitake), taitei din orez, tofu si alte legume, mai ales verdeturi, precum prazul.