Literatură japoneză în limba română

Kawabata este primul scriitor japonez caruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatura (1968). Povestirile lui au frumusetea unor stampe japoneze si simplitatea inselatoare a artei Extremului Orient.

Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare să fugă de o crimă nemărturisită, însă în mintea lui planurile temporale se amestecă, iar femeile din prezent se confundă cu cele întâlnite în trecut. Cititorul rătăcește alături de personaj într-un univers al incertitudinilor, într-o lume ostilă. Empatia pe care o provoacă Ginpei-călăuza devine aproape o complicitate: lectura se transformă în pândă înfrigurată, în privire iscoditoare, în urmărire. Dar, dacă protagonistul caută doar frumusețea în ipostazierea feminină și o admiră pasiv de la distanță, de care parte a liniei dintre bine și rău se află faptele sale?

Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatura, in 1968. Vechiul oras imperial, capodopera lui Kawabata, a fost ecranizat in 1963 de Noboru Nakamura si in 1980 de Kon Ichikawa.

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

Hituri celebre din epoca Showa are ca subiect rivalitatea sălbatică dintre două grupuri (de tineri și de femei trecute de treizeci de ani), care intră pe neașteptate într‘un conflict absurd.

Aparut in 1961, Frumoasele adormite este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care exploreaza in mod explicit psihologia atractiei sexuale.

In aceasta cronica romanesca a unei partide istorice in care se infrunta un venerabil maestru si un tanar jucator talentat, Kawabata a surprins ciocnirea dintre traditia Japoniei imperiale si modernizarea adusa de secolul XX.

Dincolo de eticheta subtila a jocului, expresie sublimata a spiritului japonez, si de respectul ceremonios al celor doi adversari, se desfasoara un duel simbolic, ce nu poate avea decat un deznodamant tragic.

Maestrul de go se dovedeste astfel o elegie a disparitiei unei lumi milenare in fata invaziei prezentului pragmatic.