Păpuși Kokeshi

Păpușile tradiționale japoneze din lemn (kokeshi) sunt originare din nordul țării, dar în prezent sunt foarte răspândite în toată Japonia, mai ales ca obiecte decorative. Caracteristica de bază a acestor păpuși, întotdeauna pictate manual, este simplitatea lor (lipsa brațelor și a picioarelor), pusă în valoare de culorile vii, motivele deseori florale și expresivitatea chipului. Păpușa este creată de mica firmă de artizanat Usaburo (卯三郎), aflată în prefectura Gunma, în centrul Japoniei. Firma are mai puțin de zece artizani, care lucrează zi de zi în lemn și urmează tradiția fondatorului, Okamoto Usaburo (1917–2009). La început termenul utilizat în Japonia pentru a desemna samuraiul era saburai – „cel care servește nobilii“. Prima atestare a acestui termen datează din secolul X și se regăsește în documentele imperiale. Din secolul al XII-lea, cuvântul „samurai“ a devenit sinonim cu bushi (武士). Acești luptători erau asociați întotdeauna cu un clan și cu cel pe care îl serveau și erau antrenați atât în tactici militare, cât și în strategia de înalt nivel. De asemenea, samuraii urmau un set de reguli care mai târziu avea să se numească bushidō (Calea Samuraiului).

Aceasta papusa este conceputa de maestrul Miyakawa Kunio (n. 1933), care a primit Premiul Prim-Ministrului Japoniei pentru contributia sa la artele traditionale nipone. Numele Yuuzuru inseamna „cocorul serii“ si trimite la o piesa de teatru japoneza bazata pe o poveste populara.

Aceasta papuşa se numeşte Kosode dupa croiala kimonoului (sode inseamna „maneca“, iar ko inseamna „mic“, deci „maneci mici“).

Numele papusii, Minazuki (水無月), inseamna „luna iunie“ din calendarul vechi japonez. Cuvantul minazuki poate fi tradus ca „luna cu apa“, iunie fiind perioada in care campurile din Japonia erau udate si irigate. Din acest motiv, pe papusa sunt desenate spice de grau.

Această păpușă kokeshi se numește Miyako Bijin (都美人), miyako însemnând capitală, iar bijin, femeie frumoasă, așadar, „Frumoasa din capitală“. Sintagma face referire la perioada Heian (794–1185), denumită astfel după vechea capitală niponă, Heian-kyō, actualul oraș Kyōto. Această epocă este considerată apogeul Curții Imperiale japoneze, vestită pentru creațiile sale artistice, în special literare. Frumusețea era un aspect foarte important în Heian, căci ea reprezenta una dintre caracteristicile omului bun. Aristocrații japonezi, bărbați sau femei, își pudrau fețele și își înnegreau dinții (tradiție numită ohaguro). În Kyōto, idealul masculin de frumusețe presupunea o mustață abia întrezărită și un cioc îngrijit, iar cel feminin presupunea ca gurile femeilor să fie mici și roșii, în vreme ce sprâncenele să fie pensate sau rase complet și desenate apoi pe frunte. Părul trebuia să fie strălucitor, negru și lung. Veșmintele, după cum se poata vedea și la această păpușă, jucau un rol foarte important. Robele femeilor de la Curte erau complexe, având douăsprezece straturi de material (jūnihitoe), număr ce varia însă în funcție de model. Hainele erau alese în funcție de ocazie, dar caracteristice perioadei Heian sunt combinațiile de culori și modele florale reprezentative pentru un anotimp sau o lună anume din an.

Această păpușă se numește Haru No Yume, în traducere, Vis de primăvară.