Căni

Ceramica tradiţionala japoneza provenind din prefectura Gifu, zona cu cea mai mare producţie de Ceramica nipona. Ceasca este pictata de mana (dupa cum indica eticheta neagra pe care este scris cu auriu tegaki, 手描き, te – mana, gaki – pictura, desen) si reprezinta in linii putine, dar clare Muntele Fuji.

Ceramica tradiţionala japoneza provenind din prefectura Gifu, zona cu cea mai mare producţie de Ceramica nipona. Ceasca este pictata de mana (dupa cum indica eticheta neagra pe care este scris cu auriu tegaki, 手描き, te – mana, gaki – pictura, desen) si reprezinta in linii putine, dar clare Muntele Fuji

Ceramica tradiţionala japoneza provenind din prefectura Gifu, zona cu cea mai mare producţie de Ceramica nipona. Stilul canilor este tama, forma care aminteşte de cea a bolurilor.

Cana este deosebită datorită modelului cu cele două bufnițe, imaginea acestei păsări fiind extrem de apreciată în spațiul nipon. În Japonia, bufnițele sunt considerate a fi aducătoare de noroc și ființe protectoare. Un motiv ar putea fi chiar caracterele ce compun în japoneză cuvântul „bufniță“: 福 – fuku, însemnând noroc; 来 – ku, a veni, și 郎 – ro, sufix folosit pentru numele bărbaților; sau 不 – fu, reprezentând o negație, și 苦労 – kurou, suferință/greutăți, așadar „protectoare împotriva greutăților“. Datorită acestei semnificații, bufnițele au căpătat numeroase atribute și au devenit foarte populare ca amulete norocoase (engimono – 縁起物). Însă această tradiție nu a existat dintotdeauna. În trecut, în diferite părți ale Japoniei, bufnițele erau considerate păsări călăuzitoare sau păsări care puteau prezice vremea (legende care totuși și-au pierdut treptat din importanță). După Restaurația Meiji, în 1868, și implicit datorită contactului cu Occidentul, imaginea bufniței ca simbol al înțelepciunii și al educației a devenit din ce în ce mai proeminentă. Astăzi cele două ipostaze, de ființe aducătoare de noroc și protectoare și de simboluri ale înțelepciunii, coexistă, fiind la fel de răspândite.

Produs din ceramică, executat manual, în zona Mino din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Ceea ce face deosebită această cană este tocmai simplitatea sa, specifică tradiției japoneze. Culoarea albastră (ao) este o alegere extrem de îndrăgită în ceramica niponă; forma este aparte, de asemenea, iar mica sfoară legată împrejurul cănii este detaliul care desăvârşeşte întregul model.

Produs din ceramică, executat manual, în zona Mino din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Pe cană sunt reprezentate flori de prun japonez (ume – 梅), reprezentative pentru cultura niponă, deoarece prunul vestește primăvara (asemeni ghiocelului în România), înflorind la început de an, în luna februarie. Etalându-și florile minunat colorate în cel mai friguros anotimp, prunul sugerează frumusețea, grația și eleganța. Prunul, alături de bambus și de bradul japonez sunt considerați „Cei trei prieteni ai iernii“ (歲寒三友 – saikan sanyuu). Chirashi înseamnă „presărare“ și se referă la modelul acestei căni, cu flori de prun japonez răspândite pe toată suprafața ei. Obiectul poate fi folosit în cuptorul cu microunde și poate fi pus în mașina de spălat vase.

Produs din ceramică, executat manual, în zona Mino din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Numele acestei cești, Kosome (古染め), se referă la un stil de pictură a porțelanului cu albastru, importat în Japonia din China la sfârșitul epocii Ming (secolul al XVII-lea). Acest stil de porțelan a fost inventat în orașul chinez Jingdezhen (景徳鎮), renumit ca fiind capitala porțelanului chinezesc. Capacul poate fi utilizat atât pentru menținerea temperaturii lichidului din cană, cât și ca suport, având același model deosebit ca și ceașca. Obiectul poate fi folosit în cuptorul cu microunde și poate fi pus în mașina de spălat vase.

Acest set este confecționat din ceramică, executat manual în zona Mino, din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Setul poartă numele de yuu („glazură“) zen („obiect utilizat la servirea mesei“), iar meguri înseamnă „rotire“ și face referire la aspectul cănilor, ce par să aibă mai multe cercuri care îmbracă suprafața ceramicii. Cănile sunt disponibile în cinci culori diferite și sunt perfecte pentru servirea ceaiului, dar și a altor băuturi, cum ar fi cafeaua.