Bucătărie

Ceramica tradiţionala japoneza provenind din prefectura Gifu, zona cu cea mai mare producţie de ceramica nipona. Acest tip de cana se foloseşte de obicei pentru ceai verde, savurat la masa alaturi de sushi. Pe ceasca este pictat caracterul japonez pentru samurai, 侍 Inaltime 11 cm, diametru 7,5 cm

Farfurie realizată manual în zona Mino, din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Denumirea farfuriei face referire la forma și glazura acesteia. Tsuyu no shizuku (露の雫) înseamnă picătură de rouă, iar awayuki (淡雪) ninsoare măruntă.

Numele acestei căni, karakusa (唐草), indică stilul ornamental de pe vase sau obiecte de artă obținut prin repetiția unui model grafic de bază. Capacul are acelaşi model deosebit al cănii şi poate fi utilizat atât pentru menținerea temperaturii din interior, cât și ca suport. Cana poate fi folosită în cuptorul cu microunde și poate fi pusă în mașina de spălat vase.

Produs din ceramică, executat manual, în zona Mino din prefectura Gifu, Japonia. Tehnica de ceramică și porțelan specifică acestei regiuni se numește Mino-yaki și este cea mai cunoscută în Japonia. Peste 60% din producția niponă de ceramică și porțelan provine din această regiune, al cărei sol este bogat în argilă, fier și alte elemente necesare olăritului. Zona Mino are o tradiție de olărit deosebit de lungă. Fragmente de ceramică datând din secolul VII e.n. au fost descoperite în regiune, iar numele Mino asociat cu olăritul apare în sursele istorice încă din anul 905. În 1988, guvernul japonez a desemnat arta Mino-yaki „tradiție/comoară națională“. Pe cană sunt reprezentate flori de prun japonez (ume – 梅), reprezentative pentru cultura niponă, deoarece prunul vestește primăvara (asemeni ghiocelului în România), înflorind la început de an, în luna februarie. Etalându-și florile minunat colorate în cel mai friguros anotimp, prunul sugerează frumusețea, grația și eleganța. Prunul, alături de bambus și de bradul japonez sunt considerați „Cei trei prieteni ai iernii“ (歲寒三友 – saikan sanyuu). Chirashi înseamnă „presărare“ și se referă la modelul acestei căni, cu flori de prun japonez răspândite pe toată suprafața ei. Obiectul poate fi folosit în cuptorul cu microunde și poate fi pus în mașina de spălat vase.

Cana este deosebită datorită modelului cu cele două bufnițe, imaginea acestei păsări fiind extrem de apreciată în spațiul nipon. În Japonia, bufnițele sunt considerate a fi aducătoare de noroc și ființe protectoare. Un motiv ar putea fi chiar caracterele ce compun în japoneză cuvântul „bufniță“: 福 – fuku, însemnând noroc; 来 – ku, a veni, și 郎 – ro, sufix folosit pentru numele bărbaților; sau 不 – fu, reprezentând o negație, și 苦労 – kurou, suferință/greutăți, așadar „protectoare împotriva greutăților“. Datorită acestei semnificații, bufnițele au căpătat numeroase atribute și au devenit foarte populare ca amulete norocoase (engimono – 縁起物). Însă această tradiție nu a existat dintotdeauna. În trecut, în diferite părți ale Japoniei, bufnițele erau considerate păsări călăuzitoare sau păsări care puteau prezice vremea (legende care totuși și-au pierdut treptat din importanță). După Restaurația Meiji, în 1868, și implicit datorită contactului cu Occidentul, imaginea bufniței ca simbol al înțelepciunii și al educației a devenit din ce în ce mai proeminentă. Astăzi cele două ipostaze, de ființe aducătoare de noroc și protectoare și de simboluri ale înțelepciunii, coexistă, fiind la fel de răspândite.

Inaltime 10 cm, diametru 7 cm